În frumoasa dimineață a zilei de 3 iulie 2022, Duminica a III a după Pogorârea Spiritului Sfânt, Preasfinţitul Părinte Ioan, Episcop auxiliar de Lugoj, însoțit de Mons. Narcis Angelo Pop – Vicar General al Eparhiei Lugojului, au poposit pe însoritele meleaguri bănățene ale Comunei Zădăreni, o suburbie a Municipiului Arad.
În fața impunătoarei și măreței Biserici cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” Ierarhul a fost întâmpinat de Pr. Ic. Stvr. Florin Petrovan, Parohul Zădăreniului, de Pr. Radu Vorindan, protopop al Aradului, și Pr. Ovidiu Crișan Killian preot slujitor în Arad, de Prea Onoratul Pr. Prot. On. Sorin Seviciu, paroh al Bisericii „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Arad și Prea On. Pr. Ic. Stvr. Marcel Tarce paroh al Cruceniului. Doamna preoteasă Nicoleta Lucia Petrovan, i-a oferit buchetul cu flori, iar tradiționalul colac și sare a fost oferit de D-ra Prof. Denisa Butar care i-au adresat și câteva cuvinte de bunvenit Ierarhului.
Arhiereul a fost întâmpinat şi de autoritățile locale, în frunte cu Dl. Ing. Petru Șiclovan – Primarul Comunei Zădăreni, de Dl. Prof. Raul Clepcea – Directorul Școlii Generale din Zădăreni, membrii ai Consiliului Local, ai Consiliului Parohial, precum și ai altor instituții locale, care i-au adresat cuvânt de bun venit pe aceste frumoase meleaguri.
Preasfinţitul Ioan a transmis de pe soleea Bisericii Cuvântul de Salut al Preasfințitului Părinte Alexandru Mesian, Episcop Eparhial al Lugojului.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de enoriași ai parohiei, femei, bărbați și copii, după obiceiul locului.
După bogatul Cuvânt de Învățătură al Episcopului, care a înflăcărat inimile și sufletele celor prezenți, la momentul potrivit, credincioșii au avut bucuria de a se împărtăși cu Cinstitele și Preasfintele Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos, revigorând și întărind în credință și în trup pe toți mesenii cereștilor taine hristice.
După Sfânta Liturghie, episcopul, însoțit de ceilalți slujitori, s-au întreținut cu credincioșii, la o masă comună (agapă) oferită cu multă generozitate și abundență de membrii comunității parohiale locale din Zădăreni, făcând cunoștință ei și ascultându-i.
A consemnat: pr. Florin Petrovan
Mai multe fotografii se găsesc AICI.